
Astăzi a avut loc un eveniment inedit în istoria învățământului tehnic arădean: premiera filmului documentar „Francisc Neuman – identitate, memorie și patrimoniu urban”.
Documentarul a fost realizat de elevii Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad, în colaborare cu elevii Liceului Tehnologic „Francisc Neuman” Arad, demonstrând implicare, creativitate și respect pentru patrimoniul local.
Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu Institutul de Istorie Orală al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Complexul Muzeal Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Institutul de Studii Iudaice și Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad.
Prin realizarea interviurilor și a filmărilor, elevii au avut ocazia să desfășoare adevărate investigații istorice asupra domeniilor în care s-a implicat Francisc Neuman, să colecteze informații, să descopere și să asculte povești de viață, dar și să lucreze direct cu izvorul istoric, valorificând memoria orală și patrimoniul local.
Apreciate au fost și intervențiile doamnei profesor dr. Mihaela Vizental și ale doamnei director prof. Doina Stoica, care au împărtășit din poveștile și experiențele lor legate de personalitatea lui Francisc Neuman și de istoria orașului.
Evenimentul s-a încheiat prin acordarea diplomelor oferite de Institutul de Istorie Orală al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în semn de recunoștință pentru implicarea și profesionalismul demonstrate în realizarea interviurilor de istorie orală, desfășurate sub coordonarea doamnei profesor Melinda Keresztes, în cadrul proiectului european Blue4EU – Engaging Young People with the Past to Commit to a European Future.


